câteodată simt că totul se prăbușește deasupra mea și că nici un fapt nu-mi este favorabil... mă ridic și pornesc iarăși în căutare de noi supraviețuitori ai declinului universal, un declin care tinde spre absolut, un declin descendent din superficialitate paradoxal cu câmpul de fericire care mă înconjoară și pe care eu nu-l simt încă... poate într-o zi vei citi aceste rânduri și îți vei da seama că toți suntem niște actori pe marea scenă a vieții.

vreau să-mi înec amarul în ochii ei și să-i sărut pleoapele încetișor de tot asemeni unei adieri de vânt...m-a vrăjit cu ochii ei mari și căprui și nu mai pot scăpa...nu mai pot...